sâmbătă, 6 mai 2023

Cum alegi o lenjerie bună de pat

 

Cum alegi o lenjerie bună de pat

Atunci când vine vorba despre odihnă, poate că lenjeria de pat nu este primul lucru care îți vine în mine, însă aceasta joacă un rol important în acest proces. Iar o lenjerie de pat din bumbac te poate ajuta să dormi bine, pe când una dintr-un material sintetic, mai puțin, așa că e important să fii atent la câteva criterii înainte să cumperi una.

Pe lângă ceilalți factori, cum ar fi: o temperatură setată corect, respectarea unui anumit număr de ore de somn (între șapte și opt ore pe noapte) și a unui interval în care să adormi, alegerea unei saltele și a unor perne conforatnile, lenjeria contribuie și ea la asigurarea unui somn odihnitor. O lenjerie bună asigură o bună circulație a aerului astfel încât pielea ta să fie oxigenată.

Hai să vedem de ce criterii trebuie să ții cont atunci când o alegi.

1.    Material de calitate

Cel mai demn aspect de luat în seamă atunci când vine vorba despre lenjerii este materialul. Te sfătuim să pui preț pe calitate, și să alegi un material bun, chiar dacă va costa mai mult, întrucât îți oferă mai multe avantaje: îți lasă pielea să respire și rezistă mai mult în timp. Astfel, te poți orienta către o lenjerie de pat din bumbac sau din mătase, materiale naturale care te vor ajuta să ai un somn bun. Nu te sfătuim să alegi materiale sintetice deoarece acestea nu permit buna circulație a aerului și favorizează transpirația.

2.    Densitatea mare a țesăturii

Un alt criteriu de care este nevoie să ții cont înainte de achiziție este acela al densității. Aceasta are o mare contribuție la rezistența în timp a lenjerie tale de pat, fie ea din bumbac sau din alte materiale. În mod logic, cu cât densitatea este mai mare, cu atât lenjeria va avea o durată de viață mai mare. Alege-le pe care care au o densitate mai mare de 300 g/mp.

3.    Cusături duble și finisaje de calitate

Cusăturile și finisajele, deși de multe ori neglijate, au un rol important la creșterea rezistenței materialului. Fii atent la cusături, să fie duble pentru a asigura fiabilitatea și la finisaje pentru un aspect elegant.

4.    Seturi complexe

De regulă, lenjeriile vin în seturi în care găsești următoarele articole: cearceaf pentru pilotă și pentru pat și două fețe de pernă. Dacă vrei, în schimb, să ai un set complex, cu articole asortate, poți opta pentru un pachet care să conțină și perne decorative, cuvertură și fețe de pernă în plus.   

5.    Dimensiuni corecte

Bineînțeles, este necesar să fii atent și la dimensiunile patului, ale pilotei și ale fețelor de pernă pentru a lua lenjeria de pat potrivită. În cazul în care patul tău nu se încadrează în dimensiunea standard (140 x 200 cm, 160 x 200 cm, 200 x 200 cm) pentru că este făcut la comandă, măsoară-l și vezi ce găsești potrivit pentru acesta.

Și nu în ultimul rând, după ce ai achiziționat lenjeria de pat din bumbac sau din alte materiale, îninate să o așezi pe pat, te sfătuim să o speli deoarce mulți dintre producători aleg să folosească diverse substanțe care să îi ofere un aspect mai plăcut, iar acestea pot fi dăunătoare organismului.

Spor la cumpărături!